Politica de confidențialitate

Despre Umbrela de Amenzi

Despre Umbrela de Amenzi se poate spune că a luat naștere în august 2014 din puternica dorință de a ajuta antreprenorii din Cluj.  Știm cât de solicitant este să conduci propria afacere și cât de important este să alegi colaboratorii potriviți. Cu o legislație mereu în schimbare și controale tot mai dese, riscul de a primi amenzi este unul mare. Sunt atât de multe obligațiile legale care trebuie respectate încât, de cele mai multe ori, acest lucru este resimțit ca o povară. Noi ne propunem să ajutăm antreprenorii clujeni devenind principalul furnizor de servicii obligatorii prin lege, reducând astfel riscul de amenzi.

Gândim măreț, pășim cu pași mici și ne mișcăm rapid.

Oferim deja servicii de protecția mediului (autorizație de mediu, evidența gestiunii deșeurilor), protecția muncii și psi (documentație și instructaj ssm și su), servicii de administrare personal și salarizare. Obiectivul nostru este ca, până la sfârșitul anului 2015, să avem în portofoliu încă două servicii noi.

Strategia noastră este de a oferi aceste servicii prin specialiștii proprii sau prin colaboratorii noștri, totul pentru a ne îndeplini cât mai repede obiectivul principal: acela de a oferi cea mai variată gamă de servicii pentru IMM-uri într-un mod din care să rezulte că ne pasă!

De seriozitatea și calitatea serviciilor noastre ne dorim să te convingi singur! Așadar oferim 30 de zile drept de reziliere a contractului de asistența lunară fără a pierde banii platiți! Timp de 30 de zile de la semnarea contractului ai posibilitatea să ne cunoști mai bine, să beneficiezi de serviciul nostru, să-l evaluezi și să decizi dacă suntem cei pe care îi cauți!

Despre Umbrela de Amenzi ne dorim să se spună că suntem prompți, serioși, implicați, inventivi, profesioniști în ceea ce facem. Ne dorim să se spună că suntem mai mult decât un furnizor de servicii, că suntem un partener de încredere pentru clienții noștri!

Nu ne-ai cunoscut încă? Completează formularul de mai jos iar noi facem cinste cu o cafea. Plăcerea este de partea noastră 🙂

  • Ne dorim sa crestem alaturi de clientii nostri asa ca reducem cat mai mult riscurile inutile de a lua amenzi. #umbreladeamenzi
  • Vrei ca tu si echipa ta sa va concentati mai mult pe dezvoltarea afacerii? Apeleaza cu incredere la noi! http://t.co/nhLUJ2zlQs
  • Oferim servicii de calitate, pentru clienti de calitate!
  • In curand lansam si blogul #UmbrelaDeAmenzi